Newsflash

Rezultate căutare « conferinta online »


Conferinţa AMSR: neconvenţională şi interdisciplinară

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mai 16, 2012

Recent, a avut loc, în Capitală, a XII-a Conferinţă Naţională de Medicina Sexualităţii cu participare internaţională, precum şi – în secţiune paralelă – al VII-lea Summit Euroasiatic de Andrologie. „Viaţa medicală“ a fost, şi de această dată, partener media principal al reuniunii organizate de Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România. O relatare de dnadr. Maria Dragotă.

 

Neurofiziologie electrodiagnostică, a treia Conferinţă Naţională ASNER

- oct. 12, 2011

A treia Conferinţă Naţională de Neurofiziologie Clinică, organizată de Societatea de Neurofiziologie Electrodiagnostică din România (ASNER) în parteneriat cu Federaţia Internaţională de Neurofiziologie Clinică (IFCN), Societatea de Neurologie din România şi Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, s-a desfăşurat în perioada 24–25 septembrie 2011, la Bucureşti. Invitat de onoare a fost dl prof. dr. Paolo Maria Rossini (Roma), preşedintele IFCN. Cele mai importante momente ale reuniunii, principalele idei şi concluzii desprinse din lucrările Conferinţei sunt prezentate într-un grupaj pregătit în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“.

 

OMS combate malnutriţia. Online

de Dr. Sorina VASILE - aug. 12, 2011

   Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat miercuri, 10 august a.c., în Sri Lanka, eLENA (e-Library of Evidence for Nutrition Actions), o platformă online care reuneşte cele mai recente ghiduri şi studii OMS în ceea ce priveşte nutriţia sănătoasă. (...)
 Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Perfecţionare online

de Dr. M. C. - mar. 18, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Conferinţă privind transparenţa în medicină

de Luminiţa VÂLCEA - oct. 1, 2010

Articolul îl puteţi citi în zairul nostru, Viaţa medicală.

Conferinţa doctoranzilor – o reuniune ştiinţifică multidisciplinară

de Dr. Raluca BULEA - aug. 13, 2010

   Intrată deja în programul obişnuit al manifestărilor ştiinţifice organizate de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, cea de-a treia Conferinţă a doctoranzilor în medicină şi farmacie şi-a deschis porţile, între 7 şi 9 iulie 2010, pentru toţi medicii şi farmaciştii din ţară, dar şi din străinătate, implicaţi, dincolo de activitatea clinică, şi în studiile doctorale. În faţa colegilor, dar şi a unor specialişti reputaţi, participanţii au avut din nou ocazia de a prezenta atât rezultate recente ale studiilor pe care le desfăşoară, cât şi concluziile la care au ajuns în cazul cercetărilor de mai lungă durată. Totul într-un cadru de rigoare ştiinţifică, dar în acelaşi timp menit să ducă la discuţii şi dezbateri colegiale, nu numai între doctoranzi, ci şi între aceştia şi cei care îi îndrumă. (...)

Conferinţa Naţională de Fiziologie

de Prof. dr. Francisc SCHNEIDER - iun. 18, 2010

  În perioada 2–5 iunie 2010, a avut loc, la Oradea – Băile Felix, cea de-a XXIV-a Conferinţă Naţională a Societăţii Române de Ştiinţe Fiziologice, reunind mai toţi fiziologii din ţară, predominând, ca de obicei, tinerii cercetători. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Conferinţa Naţională de Bioetică

de Luminiţa VÂLCEA - iun. 11, 2010

   Între 17 şi 19 iunie 2010 va avea loc, la Iaşi, cea de-a VI-a Conferinţă Naţională de Bioetică. Reuniunea este creditată cu credite EMC de Colegiul Medicilor din România. În acest an, discuţiile se vor axa pe problematica populaţiilor vulnerabile şi drepturilor omului, între dreptate socială şi marginalizare.
   Cu prilejul acestui eveniment, va avea loc şi şedinta Societăţii Române de Bioetică. Tematica ştiinţifică a Conferinţei va cuprinde trei teme: 1. Etica sănătăţii mintale; 2. Principii etice în protejarea populaţiilor vulnerabile; 3. Varia.
În acest cadru va avea loc şi o secţiune de postere.
 

Paliaţie şi HIV/SIDA, într-o revistă online

de Dr. M. O. - mai 28, 2010

    Paleta revistelor medicale româneşti s-a îmbogăţit de la un timp cu încă o apariţie. Revista PALIAŢIA (www.paliatia.eu) apare trimestrial, este online, gratuită şi, din anul 2009, bilingvă (română şi engleză).
    Ultimul număr, din aprilie a.c., este tematic: „Paliaţie şi HIV/SIDA“, şi conţine articole care se referă la diferitele aspecte ale acestui tip de îngrijire la pacienţii HIV/SIDA. Se ştie că infecţia cronică HIV rămâne, la aproape 30 de ani de la identificarea virusului, a patra cauză de deces la nivel mondial. Până acum au decedat mai mult de 20 de milioane de persoane şi vreo 33 de milioane sunt infectate cu HIV – din care două milioane sunt copii. În România, se mai află din păcate mulţi dintre copiii cu HIV/SIDA din Europa. Oriunde în lume speranţa de viaţă a pacienţilor HIV/SIDA este în creştere, în mare parte datorită noilor terapii integrate şi a îngrijirii multidisciplinare, aşa cum sunt îngrijirile paliative. (...)

Conferinţa decanilor facultăţilor de Medicină din România

de Prof. dr. Anca Dana BUZOIANU - mai 7, 2010

    Între 22 şi 24 aprilie 2010 s-a desfăşurat, la Băile Felix, cea de-a doua Conferinţă Naţională a Asociaţiei Decanilor Facultăţilor de Medicină din România (ADFMR), organizată, de această dată, cu sprijinul Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii Oradea. Conferinţa a reunit reprezentanţii tuturor facultăţilor de medicină acreditate din România, precum şi invitaţi din partea Asocieţiei Europene de Educaţie Medicală (AMEE). Programul conferinţei a cuprins teme de interes real şi de mare actualitate pentru învăţământul de medicină din ţara noastră. Astfel, în prima zi au fost abordate: Armonizarea sistemului ECTS (credite transferabile) în facultăţile de medicină; Formarea medicală de bază şi dezvoltarea unui sistem operaţional al calificărilor în învăţământul superior medical din România; Internaţionalizarea şcolilor de medicină, oportunităţi şi perspective, iar în cea de-a doua zi – Armonizarea curriculară – o provocare mereu actuală. (...)

Reuniune medicală de elită, la Bucureşti Conferinţa Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină

de Dr. Aurel F. MARIN - apr. 2, 2010

Articolul prezintă declaraţiile următoarelor personalităţi medicale, ce pot fi citite in ziarul nostru, Viaţa medicală.
 - Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel,
secretar de stat în Ministerul Sănătăţii
 - Daniel Petru Funeriu,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului
 - Prof. dr. Florian Popa,
rectorul UMF „Carol Davila“ Bucureşti

 - Prof. dr. Christian Chatelain,
reprezentantul Academiei Franceze de Medicină în cadrul FEAM
 - Prof. dr. Ioanel Sinescu,
prorector UMF „Carol Davila“ Bucureşti
 - Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici
 - Prof. dr. Dragoş Vinereanu
 - Prof. dr. Ramón Muñoz-Chápuli

(Malaga, Spania)
 - Prof. dr. Eduard Apetrei,
vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale
 - Prof. dr. Luigi Frati,
preşedintele Academiei Italiene de Medicină, fost preşedinte FEAM, rectorul Universităţii Sapienza din Roma
 - Prof. asoc. dr. Hao Zhang
(Beijing, China)
 - Prof. dr. Pieter A. Doevendans
(Utrecht, Olanda)
 - Prof. dr. Mircea Cinteză
 - Acad. Maya Simionescu,
preşedinta Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române
 - Prof. dr. Carmen Ginghină
 - Prof. dr. Hubert E. Blum,
preşedintele FEAM, membru al Prezidiului Academiei Germane de Ştiinţe Leopoldina
 - Prof. dr. Sir Peter Lachmann,
consilier ştiinţific FEAM, preşedinte fondator (1998–2002) al Academiei Britanice de Ştiinţe Medicale, membru al Royal Society
 - Prof. dr. Yrjö T. Konttinen
(Helsinki, Finlanda)
 - Prof. dr. André Knottnerus,
preşedintele Secţiei Medicale a Academiei Regale Olandeze, preşedintele Consiliului Sănătăţii din Olanda
 - Prof. dr. Ştefan N. Constantinescu
(Bruxelles, Belgia)
 - Prof. dr. Caius Traian Dragomir,
preşedintele Comisiei de Bioetică a Academiei de Ştiinţe Medicale
 

Conferinţă de presă

- feb. 26, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Profilul profesional, online

de Izabela AGAVRILOAIE - ian. 29, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

FUMATUL – (DIN NOU) SUBIECT DE CONFERINŢĂ

de Dr. Maria DRAGOTĂ - ian. 8, 2010

Cel mai recent număr (3/2009) al revistei PNEUMOLOGIA este unul special, dedicat celei de-a 3-a Conferinţe de Tabacologie, organizată de Secţiunea Tabacologie a Societăţii Române de Pneumologie, desfăşurată în vara anului trecut, la Iaşi. Cititorii au la dispoziţie referate, puneri la punct, rapoarte şi lucrări originale, toate legate de activitatea antifumat în România şi în lume, realizând o privire de ansamblu asupra stadiului actual al luptei împotriva consumului de tutun şi a metodelor moderne de sevraj. (...)

Conferinţa Naţională de Neurofiziologie Clinică

de Dr. Bogdan FLOREA - nov. 13, 2009

Recent, la Bucureşti, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională de Neurofiziologie Clinică, beneficiind şi de participarea a 10 lectori internaţionali. Evenimentul a fost organizat de Societatea de Neurofiziologie Electrodiagnostică din România (ASNER) în parteneriat cu universităţile de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi şi cu sprijinul direct al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Societăţii de Neurologie din România (SNR), constituindu-se astfel într-o platformă care a îmbinat cercetarea de laborator cu experienţa clinică. Federaţia Internaţională de Neurofiziologie Clinică (IFCN) a fost reprezentată la nivel înalt, dl prof. dr. Reinhard Dengler (Hanovra, Germania), secretarul IFCN, fiind delegat să participe la Conferinţa Naţională de la Bucureşti. (...)

Conferinţa Internaţională 2009 a Asociaţiei Alzheimer

de Dr. Virgil ENĂTESCU - iul. 31, 2009

Conferinţa Internaţională a Asociaţiei Alzheimer s-a desfăşurat anul acesta la Viena. Au participat peste 2.000 de neurologi, psihiatri, geriatri, cercetători în patologie celulară, specialişti în imagistică medicală, sociologi etc. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe